Purple Day - Ziua Mov: 26 Martie 2017

  • Print

Societatea Română Împotriva Epilepsiei (SRIE) împreună cu Asociația pentru Dravet și alte epilepsii rare și Fundatia Română de Neurologie și Epileptologie (RONEP) în colaborare cu Primăria Municipiului București își propun ca în data de 26 Martie 2017, Purple day (ziua mov), să organizeze împreună în București mai multe acțiuni care să aducă în atenția publicului larg epilepsia, afecțiune care afectează în jur de 1% din populația globului și care în prezent poate fi tratată. Este deja o tradiție pentru cele 3 societăți de a organiza evenimente împreună.

În acest an vă invităm să participați alături de noi la MARSUL CICLISTIC (toți participanții purtând culoarea mov) desfășurat în data de 26 martie 2017, orele 9.00-13.00 pe următorul traseu:

  • 9-10.30 ADUNARE PARTICIPANȚI în mod individual în parcarea George Enescu din fata Ateneului Român;
  • 10.30-12.30 deplasarea participanților pe următorul traseu: Ateneul Român – Calea Victoriei (Cercul Militar stânga) – Piața Universității (stânga) – Bdul Nicolae Bălcescu - Piața Romană – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Ateneul Român;
  • 12.30-13.00 defluirea individuală a participanților.

Deplasarea participanților se va face prin locurile special amenajate acolo unde acestea există, precum și pe banda I de circulație a sensului de mers cu respectarea tuturor regulilor de circulație rutieră.

Pentru o mai bună desfășurare vom fi susținuti și ghidați de:

Asociația Pedalăm Pentru Oameni
Magazinul Bicitalia

De asemenea vă aducem la cunostință de ILUMINAREA ÎN MOV a Ateneului Român, a Palatului Șuțu și a fântânilor de pe Bdul Unirii cu ajutorul reprezentanților acestor edificii, iar pentru iluminarea fântânilor beneficiem de ajutorul oficialilor de la APA NOVA.

În seara zilei de 26 martie vă invităm la DANS SALSA ÎN CULOAREA MOV la Mall ParkLake Titan Pentru această acțiune Asociația pentru Dravet și alte epilepsii rare a obținut aprobare de folosire a spațiilor din Mall ParkLake Titan pentru dans. Orele între care se desfășoară acțiunea: 18.00 – 20.00.

VĂ AȘTEPTĂM SĂ FACEM
MULȚUMIM CĂ NE-AȚI AJUTAT SĂ FACEM EPILEPSIA (RE) CUNOSCUTĂ!!!

Mulțumiri următoarelor organizații pentru implicarea lor:

Filarmonica George Enescu

Wilmark Dance Academy

Muzeul Bucureștiului

Administrația Prezidențială